Mihaela I. Ungureanu

  Raiul n-are nevoie de asfalt   Sper că v-ați prins. Noi, cei de azi, ne aflăm la o mare răspântie existențială. Adică, avem responsabilitatea alegerii, nu doar pentru noi, ci și pentru generațiile care vin, între viața confortabilă, dar complet controlată și dirijată în inima unui ”smart megapolis” sau reîntoarcerea în brațele naturii și reconcilierea cu propriul nostru organism și suflet.  Am fost botezată religios în credința creștin-ortodoxă a înaintașilor (pe furiș, de o mătușă, așa cum se putea atunci) și-am fost educată ateu, precum toată generația mea de ”decreței”, în spiritul doctrinei materialist-științifice, care ne era însămânțată în minte, încă de la grădiniță. Nici Botezul Creștin și nici educația școlară cea seacă de spirit n-a fost "cu voia mea” dar am avut, de-a lungul celor 5 decenii și-un sfert trăite până acum, experiențe intense de autodescoperire și învățare, care mi-au arătat viața din ambele perspective și m-au ajutat să pricep cum funcțione...

Vârsta Regăsirii  Trăiesc într-un spațiu al spiritului în care nu există constrângere, frică, separare, ci doar iubire, comuniune și creativitate. În lumea mea fără garduri și ierarhii, libera exprimare și voință, zâmbetul, atingerea umană, reflecția nu sunt prohibite.   Cam pe la vârsta de cincizeci, am încetat să mai lupt ca să mă așez în viață și am lăsat viața să se așeze în mine. Am încetat să-mi mai fac planuri, pentru că am realizat că planurile sunt limitări ale potențialului nemanifest al existenței mele. Am învățat că a trăi prezent și conștient în iubire înseamnă a-ți transforma realitatea. Iar realitatea se modelează după vibrația inimii.   Am ajuns mai departe și mai sus decât aș fi visat la douăzeci de ani și sunt recunoscătoare. Sunt actor în visul sufletului meu, nu în cel al minții mele. Și îmi educ mintea fricoasă să învețe bucuria de a trăi, nu eschiva în fața morții, pentru că aceasta e cea mai periculoasă iluzie în calea libertății spiritulu...

  Marea evadare  Când trăiești pe o insulă, e ca și cum ai fi martorul poveștii de dragoste dintre pământ și apă. Cerul, mai intins, dar mai aproape, te lasă să-l respiri, ai timp să admiri dansul anotimpurilor în veșmintele naturii, te sincronizezi fără efort cu ritmurile Universului și-l zărești pe Dumnezeu ascuns în orice detaliu.   Natura îți expandează simțurile, gândirea, înțelegerea, viziunea, iar detașarea și liniștea te ajută să-ți vindeci perspectiva greșită asupra vieții și evenimentelor ei. Nu mai poți asculta zgomotul mașinăriei infernale a lumii, vrei doar să te simți în pace și tihnă, să simți soarele intrându-ți în circuite prin toți porii, să-ți auzi zumzăitul harnic al celulelor și respirația așezată în cadență cu sunetul pompei calde din piept. Să clipești, să te minunezi că ești viu și să stai conectat cu magia în care ești, tot tu, spectator și protagonist.  Evadat pe insulă, departe de mulțime și de agitația ei, te eliberezi de credința că circu...